Ce ii intereseaza pe angajatori sa afle despre candidati in timpul interviului de angajare?
Cum sa te pregatesti pentru un interviu de angajare?
Ce este important sa arati in timpul unui interviu?
Dna Mihaela Gheorghe, director Resurse Umane a discutat cu Corina Blezu, co-fondator CarieraNoua.ro si a raspuns acestor intrebari in cadrul unui interviu video.
[vsw id=”eRg5nazjd24″ source=”youtube” width=”565″ height=”344″ autoplay=”no”]
Mihaela Gheorge, HR Director:
Poti sa joci teatru la interviu, dar mai tarziu cand vei obtine acel loc de munca, nu vei mai putea sa joci teatru. Revenind la intrebare ( ce te intereseaza sa afli despre candidatul din fata ta?) ma intereseaza sa gasesc un om autentic.
Un om care stie de ce a venit, care stie ce vrea sa faca si care isi asuma riscul sa fie adevarat pana la capat. Pentru ca pe acel om am curajul sa-l aleg si sa-l propun clientilor mei interni ca si candidat, chiar daca el nu intruneste suta la suta punctajul.
Revin la o idee care imi este foarte draga: Autenticitatea.
Daca noi avem curajul sa ne spunem pana la capat ceea ce suntem, avem si forta sa devenim. Daca nu avem curaj nici sa ne asumam ceea ce suntem, in nici un caz nu vom putea sa facem progrese.
De aceea repet, dragi candidati, pregatiti-va bine atunci cand va duceti la un interviu, lamurindu-va voi in primul rand ceea ce asteptati voi de la jobul respectiv si de la compania respectiva.
Nu va duceti doar ca sa ocupati un post.
Intrebati-va cu ce puteti voi contribui pentru propria voastra viata dobandind acel job. Cand lucrurile acestea va vor fi clare, veti avea o motivatie care se va simti in glas.
Si nu exista om care sa nu-l recruteze pe cel care are motivatie adevarata.
Nu suntem perfectiuni intruchipate si fiecare intervieviator stie acest lucru.
Si mai am un lucru pe care vreau sa-l transmit: sunt foarte multe carti despre cum sa te pregatesti pentru un interviu de angajare; ce inseamna intrebarea X, cum trebuie sa raspunzi la intrebarea Y. Ajungem sa jucam jocuri, roluri si ne tot intrebam “cum trebuia sa raspund la intrebarea X?”.
Si pe cat de multe sunt intrebarile, la fel de multi sunt si evaluatorii. Raspunsul tau nu este bun sau prost in absolut. Depinde cine analizeaza acel raspuns.
Incearca sa fii consistent cu valorile tale. Incearca sa fii consistent cu obiectivele tale. Stiu ca suna foarte teoretic, dar in momentul in care nu vrem sa pozam, ci doar vrem sa lamurim ce suntem, ce putem aduce si unde vrem sa ajungem, eu cred ca castigul este de partea noastra.
Si atentie, castigul este de partea noastra si atunci cand intervieviatorul nu alege sa ne propuna pe noi ca si candidat.
CarieraNoua: Din ce punct de vedere spui ca “este ca este castig si din partea noastra”?
Mihaela Gheorghe, HR Director:
Poate ca mi s-a inchis o usa insa usa poate sa fie spre zid. Mi se deschide o fereastra si fereastra s-ar putea deschide catre cer.
Si am acea fereastra catre jobul care cu adevarat m-ar implini pe mine.