Spuneam intr-un material oferit anterior spre reflectie oaspetilor de pe acest blog al platformei www.carieranoua.ro, ca, pe drumul spre succes, facerea noastra poate fi precedata de o anumita stare: cea a pre-facerii.
Aceasta ca posibila abordare constienta a drumului catre ceea ce dorim sa realizam. Ca o tehnica prin care ne luam avantul initial.
Adaugam acolo o nuanta. Anume faptul ca prefacerea nu este tot una cu prefacatoria. Granita dintre acestea doua este firava si fiecare si-o poate trasa cu o tusa mai groasa sau mai subtire.
Prefacerea este in raportarea fata de sine, fata de cel care vrem sa fim odata ce ajungem sa gustam succesul. Este acea stare tradusa in sentimente si comportamente care ne vor fi ridicat pe o treapta superioara a devenirii noastre. Este ca o trambulina, daca ar fi sa o obiectivam.
Prefacatoria este despre raportarea la celalalt, despre cum ne pozitionam, cum gandim si ce facem in relatie cu cei din jur – neautentic, inselator, ascuns, nesincer, pervers si perfid. Este ca un bumergand, daca ar fi sa o obiectivam.
Atentie, asadar!
In ambele situatii, pot exista consecinte nedorite. In ambele, putem avea de-a face cu un efect. In cazul prefacatoriei, cel de bumerang. In cazul prefacerii, cel de izbire de ceea ce ne-a propulsat, de aterizare brusca si violenta.
Daca in cazul prefacatoriei consecintele sunt mai usor de intuit – afectarea iremediabila a relatiilor cu ceilalti, caderea sub incidenta normelor si regulilor oficiale, blamarea publica samdp, in cazul prefacerii exista ceva ce, mai degraba, pandeste.
Nu la tot pasul, insa ne pandeste. Si nu doar atat, ci care poate si lovi, culmea!, chiar in plin succes. Sau mai ales atunci. Dar si pana acolo, prin blocajele si barierele pe care ni le instituim, constient sau nu.
Nu foarte demult, intr-o discutie cu elemente de coaching, m-a intrigat intrebarea: „daca ai trai intr-o lume in care norocul nu ar exista, ce din ceea ce ai facut tu te-a facut sa dobandesti ceea ce acum consideri ca nu ti se datoreaza?”
Si atunci mi s-a aprins un beculet. De avertizare. Dupa ceva reflectie mai indelungata, s-a transformat intr-unul de avarie. Care si acum palpaie, insa alarma nu s-a declansat inca. Semn ca mai este scapare.
Din ce?
Din acea stare ce cuprinde ganduri si emotii contradictorii, precum: sentimentul de frauda, ca nu meritam ceea ce am obtinut; atribuirea succesului norocului; subaprecierea efortului propriu si a rezultatelor obtinute; frica de succes; teama ca ceilalti ne-au supraapreciat si ca pana la urma vor descoperi adevarata noastra valoare; „pararea” aprecierilor primite de la ceilalti; fuga de provocari din teama de a nu le face fata; interpretarea demobilizatoare a unui feedback constructiv, in sensul demascarii incapacitatii proprii; credinta ca altii deja fac ceea ce noi am vrea sa facem si sunt chiar mai buni decat vom putea fi noi vreodata…
Sindromul impostorului este mai mult decat indoiala fata de fortele proprii, pentru ca vine, culmea! din nou, dupa ce am obtinut un rezultat, dupa ce am repurtat un succes, deci dupa actiune.
Indoiala cu masura este benefica pentru ca ne aduce cu picioarele pe pamant inainte de a stabili cursul unei actiuni, inainte de a face un pas. Sindromul impostorului face ca pamantul sa ne fuga de sub picioare, sa ne invaluie negurile amanarii, studierii mai mult decat este cazul, cautarii nesfarsite a unei certitudini inainte de actiunea propriu-zisa.
Cum scapam?
Simplu: sa nu ne mai acordam atata importanta, sa recunoastem si sa actionam.
Sa intelegem si sa fim constienti ca drumul spre propriul succes, pe calea facerii, poate fi pe alocuri inselator.
Inselatoare pot fi obiectivele vizate.
Inselatoare pot fi treptele parcurse.
Inselatoare ne poate fi mintea, ne pot fi gandurile, ne pot fi sentimentele.
Inselatoare pot fi propriile noastre actiuni.
De ce avem nevoie?
Pai de curaj, cautand sprijin in ceilalti, fie ca este vorba doar despre interlocutori carora le destainuim gandurile, fie ca este vorba de mentori sau de coachi, fie ca este vorba despre alti parteneri intru asemanatoare suferinta.
Putem chiar indrazni sa ne schimbam gandurile, sondand in istoricul propriu: care a fost rolul nostru efectiv in realizarea succesului, care a fost contributia noastra concreta pentru imbunatatirea calitatii vietii celorlalti?
In plus, de ajutor ar putea fi strangerea si consultarea din cand in cand a unei colectii de aprecieri de la ceilalti, precum si evitarea comparatiilor cu altii, acceptarea greselilor proprii si acordarea libertatii de a le face, de a testa. Sa ne oferim, asadar, si sa oferim si celor din jur momente de vulnerabilitate.
Este multa energia acolo, care asteapta sa fie descatusata. Si multa liniste ulterioara care ne va oferi confortul unor propulsari si plonjari inspre viitorul nostru mai bun. Sau catre o versiune mai buna a fiecaruia dintre noi.
Cu fiecare actiune, motanul Cheshire, daca ar fi sa personificam sindromul impostorului, se va face nevazut, chiar daca-si va lasa in urma un ranjet. Intr-un final, si acesta va disparea. Totul este sa preluam initiativa si sa-l chestionam noi pe el, asa cum si el facea cu Alice aflata in explorarea Tarii Minunilor.
Ce ne aduce bun sindromul impostorului?
Neindoielnic?
Ce ne-ar face sa ne simtim insemnati?
Sa ne pre-facem, dar sa nu ne mintim singuri.
AVANT!
Ionel Androne
Coach de a(l)titudine
Despre CarieraNoua.ro
Platforma de recrutare CarieraNoua.ro conecteaza angajatorii cu persoanele interesate de o noua cariera in Romania sau strainatate. CarieraNoua.ro include portalul de joburi, aplicatia Facebook de recrutare, versiunea optimizata pentru mobile si aplicatia de joburi pentru iPhone si Android.
