Pentru o cariera de succes

Dezvoltarea personala prin invatare continua

Dezvoltarea personala prin invatare continua

PUNcTE DE VEDERE   (2)

PAUZA DE MASA

Cred ca nu e om sa nu vrea mai mult decat are, fie din cele materiale, fie din cele imateriale: sanatate, avere, influenta/putere, liniste, pregatire/talent, relatii frumoase etc. E dreptul nostru si e firesc sa dorim sa evoluam pozitiv, sa progresam, sa ne implinim cumva.

Si asta nu se intampla pur si simplu, doar pentru ca vrem.

Trebuie sa investim ceva, sa consumam anumite resurse, fie bani si timp, fie energie fizica si psihica sau cate si mai cate altele. De mici consumam ca sa ne facem mari. La inceput au altii grija sa ne dea sa mancam (parintii, invatamantul obligatoriu s.a.). Incepem cu laptele matern si apoi meniul nostru se tot imbogateste. Ne regasim apoi adulti, pe picioarele noastre.

Ce ”mancam” ACUM ca sa ne facem ”mari”?!

Am tot amanat sa abordez subiectul, chiar daca ma bantuie de ceva vreme. Intre timp l-au remarcat si altii. De exemplu, Daniel Goleman (il stiti – cel cu Inteligenta Emotionala) vorbeste despre ”Mental Junk Food”, cu referire la hranirile noastre interioare – gandurile/obsesiile noastre limitative, care ne pun piedici in crestere/dezvoltare.

Pe de alta parte, d-na. Elisabeta Stanciulescu (autoarea ”daci-as”) ne face atenti in privinta ”Fast Food Intelectual” avand in vizor hranirile nostre exterioare – superextraordinaramultitudine de retete panaceu (bineinteles si universal!) pentru Fericire / Sanatate / Succes / alte alea. In acest context, amicul Alex. (Storyteller) Glod a facut publica descoperirea unei noi specii de ”bucatari” – ”Speaker-ul de stepa” (cautati video, merita!).

Ati remarcat titluri ca. ”N alegeri pe care le fac …” sau ”TZ cai catre …” sau ”Trebuie sa stiti care sunt …” destinate Dezvoltarii Personale? Mie imi evoca o situatie in care pentru tratarea unei anumite afectiuni ar exista o unica prescriptie medicala, pe care cei afectati o dau din mana in mana (fara alte analize personalizate), sau o unica modalitate de a interpreta un rol in film/teatru, o piesa muzicala.

Asemenea ”gustari” pot avea ca rezultat doar fluidizarea traficului in-out dintre urechile noastre, dar ne pot deschide calea spre auto-sabotaj si pot avea si componente halucinogene care ne indeparteaza, atat de prezent, cat si de viitorul dorit.

Suntem oameni si nu cred ca instructiuni precum: ”Dupa alimentarea la retea, se apasa butonul ON/POWER!” ne sunt potrivite.

Eu nu cunosc pe nimeni care, doar in urma unor asemenea texte/vizionari motivational-inspirationale, fara motivatia interna, proprie si personala si musai urmata de fapte/actiune, sa obtina rezultatele dorite. Cu toate ca unele suna frumos si au si valoare nutritiva, ”mancarea” e bine sa fie atent ”mestecata”, chiar cu riscul de a ne musca limba uneori.

Avem nevoie de timp pentru asta, de timp pentru a incerca/experimenta pe pielea noastra, pentru a reflecta si a ne desena pe aceste baze drumul propriu spre mai binele nostru.

In bucataria mea, ma bazez in general pe ingredientele/resursele provenite din mediul universitar/academic; parca sunt mai bio. O ”masa” cu adevarat hranitoare cred ca trebuie sa cuprinda workshop/training experiential, coaching, participarea in grupuri/cluburi de oameni cu care imbratisam pasiuni/preocupari comune si munca cu noi insine – cel mai important, mai dificil si mai placut.

In aceste timpuri suntem ocupati si ne grabim. Sigur e mai simplu sa mancam din mers. Suntem tentati sa alegem calea cea mai usoara, sa inghitim pe nemestecate. Dar, chiar apucam sa ne bucuram de gust si sa asimilam nutrienti valorosi?

Da, Dezvoltarea Personala e cool …numai daca asta inseamna invatare veritabila perpetua!

Deci, asadar si prin urmare, cu ce ne hranim?

 

Dan – Dragos Joldes       

Trainer & Coach

Dan Dragos Joldes

0752 872 556

[email protected]

 

Despre CarieraNoua

CarieraNoua.ro conecteaza angajatorii cu persoanele interesate de o noua cariera in Romania sau strainatate, prin intermediul aplicatiilor de recrutare online, inclusiv dispozitive mobile. Solutia de recrutareCarieraNoua.ro include portalul de joburi, aplicatia Facebook de recrutare, versiunea optimizata pentru mobile si aplicatia de joburi pentru iPhone si Android.

www.carieranoua.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *